B***** N******
InculpatÎn baza art. 278 din C.proc.pen., dispune îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 291/2017, pronunţată în dosarul penal nr. 1267/208/2017, în sensul că, în loc de „revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin s. pen. nr. 105/18.03.2014 în dosarul nr. 19/208/2014 al Judecătoriei Caransebeş”, cum greşit s-a trecut, se va trece: „revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin s. pen. nr. 105/18.03.2014 în dosarul nr. 19/208/2014 al Judecătoriei Caransebeş”, cum este corect. Despre prezenta îndreptare se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala 560/2017 din 23.10.2017I. În temeiul art. 335 alin. (1) C.pen., condamnă inculpatul B***** N****** ( la o pedeapsă de: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 337 alin. (1) C.pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pe cea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. II. În baza art. 83 din Codul penal din 1969, raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni prin s. pen. 583/5.12.2013 dosarul nr. 4170/208/2013 al Judecătoriei Caransebeş. În baza art. 83 din Codul penal din 1969, raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin s. pen. nr. 105/18.03.2014 în dosarul nr. 19/208/2014 al Judecătoriei Caransebeş. Constată că, cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul prin s. pen. 583/5.12.2013 în dosarul nr. 4170/208/2013 au fost săvârşite în concurs cu cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul prin s. pen. nr. 105/18.03.2014 în dosarul nr. 19/208/2014 al Judecătoriei Caransebeş. În baza art. 33, 34 C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin s. pen. 583/5.12.2013 în dosarul nr. 4170/208/2013 al Judecătoriei Caransebeş cu cele aplicate inculpatului prin s. pen. nr. 105/18.03.2014 în dosarul nr. 19/208/2014 al Judecătoriei Caransebeş, rezultând pedeapsa de 8 luni închisoare. III. În baza art. 83 din Codul penal din 1969, raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, dispune executarea în întregime a pedepsei de 8 luni închisoare (obţinută la punctul II de mai sus), la care adaugă pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare (obţinută la punctul I de mai sus), inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2017.
Hotarare 291/2017 din 13.10.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 13.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2017Stabilşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 06.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2017Amână cauza la data de 22.09.2017.Dispune citarea martorului indicat în rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 30.06.2017Amână cauza la data de 30.06.2017.Dispune citarea cu mandat de aducere cu executare efectivă a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.05.2017