S********* L**** A* L*********** D** Î********* Ş* C******** Ş********** N**** Î* N***** Ş* P***** M****** D* S******* V***** M****
ReclamantC****** Ş***** P***** E******* I******** T**** N****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică - Neamţ, în numele şi pentru membrul său : VINTEA MARIA în contradictoriu cu intimatul Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu Neamţ şi în consecinţă: Anulează decizia nr. 254/24.08.2016 emisă de unitatea intimată şi obligă pe aceasta din urmă să emită contestatoarei VINTEA MARIA o nouă decizie prin care să-i stabilească, începând cu data de 01.08.2016, un salariu de încadrare nediminuat, la nivelul salariului aflat în plată la data de 1.07.2016. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I – Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.08.2017.
Hotarare 1693/2017 din 17.08.2017