G***** A********
ReclamantA************ J******** A F********* P****** B******* - N*****
PârâtA************ F******* P***** M****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul-reclamant G.A., în contradictoriu cu intimatele A.J.F.P. BISTRIŢA-NĂSĂUD şi A.F.M., ca fiind întemeiată şi în consecinţă:Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1220/2017 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 1272/112/2017, în sensul că data achitării sumei de 4.403 lei, cu titlu de taxă pe poluare este 10.07.2008, în loc de 10.07.2018, cum din eroare s-a consemnat, celelalte dispoziţii din sentinţă rămânând neschimbate.Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.05.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.05.2018Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud. Admite acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, formulată de reclamantul G.A.în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDETEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD şi, în consecinţă: Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4403 lei, achitată la data de 10.07.2018 cu titlu de taxă pe poluare, plus dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD împotriva ADMINISTRAŢIEI FONDULUI PENTRU MEDIU şi obligă chemata în garanţie să plătească pârâtei sumele menţionate anterior, reprezentând taxă pe poluare, dobânda fiscală şi cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.11.2017.
Hotarare 1220/2017 din 24.11.2017amână pronunţarea la data de 24.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2017