S* A***** I**** S**
DebitorC** S**** E*****
LichidatorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului AMIREH IMPEX SRL. Dispune radierea societăţii debitoare AMIREH IMPEX SRL din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale A Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Dispune plata către lichidatorul judiciar CII SANDU a sumei de 1539,45 lei din fondul prevăzut la art.39 alin.4 din lege. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar C** S**** E***** de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.09.2019.
Hotarare 5133/2019 din 26.09.2019Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 28.03.2019Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 28.06.2018Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 29.03.2018Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 07.12.2017In baza art.145 alin.1, pct. B din Legea nr.85/2014, dispune trecerea la procedura generală de faliment împotriva debitorului S.C. AMIREH IMPEX S.R.L. În temeiul art.145 alin.2 din lege: Dispune dizolvarea societatii debitoare . Ridica dreptul de administrare al debitorului. Desemneaza lichidator judiciar provizoriu pe C.I.I. Sandu Emilia Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei în conformitate cu prevederile art.151 din lege. Stabileste termen maxim de 10 zile de la data notificarii deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor catre lichidatorul judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii. În temeiul art. 146 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de lege. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor născute după data deschiderii procedurii la 23.10.2017 Fixează termenul pentru verificarea creanţelor născute după data deschiderii procedurii, întocmirea şi publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 23.11.2017. Informează asupra termenului pentru depunerea contestaţiilor care este de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului suplimentar. Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 21.12.2017. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare, în conformitate cu prevederile Legii nr.16/1996. Termen de judecata la 07.12.2017. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.09.2017.
Hotarare intermediara 4582/2017 din 07.09.2017Admite cererea formulată de debitorul S.C. AMIREH IMPEX S.R.L. pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei . În temeiul art.65 alin.1, art.71 din Legea nr.85/2014 deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 08.06.2017. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 29.06.2017. Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 24.07.2017. Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 05.07.2017. În temeiul art.73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe C.I.I. Sandu Emilia care va îndeplini atributiile prevazute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 07.09.2017. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2017.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017