E**** R****** S**
ReclamantZ**** D*****
PârâtAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr.531/26.01.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 12804/280/2017, în sensul că numele corect al pârâtului este Zarvă ”Daniel ” şi nu Zarvă ” Gabriel ”, cum s-a reţinut în mod eronat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.04.2019.
Incheiere de sedinta din 02.04.2019Având în vedere Hotărârea nr. 03/25.02.2019 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care, s-a decis suspendarea activităţii instanţei începând cu data de 26.02.2019 până la data de 01.03.2019, în sensul amânării tuturor cauzelor, cu excepţia celor cu caracter urgent: în materie civilă - ordonanţa presedinţială, ordin de protecţie, asigurare dovezi, suspendarea provizorie a executării silite, delegarea temporară a autorităţii părinteşti, punere sub interdicţie, măsuri asigurătorii, pensie de întreţinere (minori), încuviinţare executare silită, evacuare – procedura specială; între care nu se regăseşte şi cea prezentă, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 02.04.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2019
Incheiere de sedinta din 26.02.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 26.02.2019, pentru respectarea Principiilor continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 19.02.2019, pentru respectarea Principiilor continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 05.02.2019Admite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 557,69 lei reprezentând contravaloare gaze naturale, ca şi la plata penalităţilor de întârziere aferente, în cuantumul prevăzut prin art.3 alin. 3 din contractul păr?ilor, calculate până la data achitării debitului men?ionat. Obligă pe pârât să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 de lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.01.2018.
Hotarare 531/2018 din 26.01.2018