Dosar 12822/325/2017 din 24.05.2017

consfiinţire acord mediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12822/325/2017
Data dosar:
24.05.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
consfiinţire acord mediere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C5C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenţii Z****** W****** şi Z****** N*******, şi M******* I*** şi M******* E********. Consfinţeşte Acordul de mediere încheiat la data de 23.05.2017 în baza Contractului de mediere nr. 91/23.05.2017 încheiat de Biroul de Mediator Octavia Emilia Moisil, acesta urmând a fi parte integrantă din prezenta hotărâre: „În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, şi în urma procedurii de mediere desfăşurate în Timişoara, str. Palanca nr. 1, ap. 10, jud. Timiş, în care Octavia-Emilia Moisil a avut calitatea de mediator, am consimţit la încheierea prezentului acord, liber exprimat şi neafectat de nici un viciu de consimţământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează: 1.Urmare a notificării nr. 1758/26.04.2017 expediată de proprietarii Z****** N******* şi Zombori Wiliam, precum şi a Contractului de închiriere nr. 3031554 şi 3031569 din 01.07.2016, luând în considerare intenţia proprietarilor de majorare a chiriei până la limita prevăzute de lege şi lipsa de disponibilitate pentru a achita o chirie mai mare, subsemnaţii M******* I*** şi M******* E******** înţelegem să nu mai prelungim termenul Contractului de închiriere nr. 3031554 şi 3031569 din 01.07.2016, privind imobilul situat în Timişoara, str. Nicolae Titulescu nr. 20, ap. 4, jud. Timiş, evidenţiat în CF nr. 420619-C1-U5 Timişoara, nr. top. 17462/V, în baza OUG 40/1999, cu modificările şi completările ulterioare, renunţând la beneficiile acestui act normativ, în considerarea celor convenite în prezentul Acord de mediere. Subsemnaţii M******* I*** şi M******* E******** înţelegem că în momentul ajungerii la termen a Contractului de închiriere nr. 3031554 şi 3031569 din 01.07.2016 nu mai avem nici un titlu locativ în imobilul situat în Timişoara, Spl. Nicolae Titulescu nr. 20 şi str. Ghe. Bariţiu Nr. 2, etaj 1, ap. 4 , jud. Timiş, evidenţiat în CF nr. 420619-C1-U5 Timişoara, nr. top. 17462/V şi că proprietarii Z****** W****** şi Z****** N******* au dreptul să ne evacueze din imobil. Totodată, înţelegem că un litigiu de evacuare pe rolul instanţelor judecătoreşti conduce şi la obligarea noastră la plata cheltuielilor de judecată. 2. Subsemnaţii M******* I*** şi M******* E******** ne obligăm să evacuăm imobilul din Timişoara, str. Nicolae Titulescu nr. 20, ap. 4, jud. Timiş, evidenţiat în CF nr. 420619-C1-U5 Timişoara, nr. top. 17462/V, până cel târziu în data de 01.09.2017, când urmează să predăm cheile imobilului proprietarilor Z****** W****** şi Z****** N******* şi să semnăm un proces-verbal de predare primire a ap. 4 către proprietari. 3. Până la data de 01.09.2017, subsemnaţii Z****** N******* şi Z****** W****** înţelegem să nu percepem vreo sumă de bani pentru folosirea imobilului situat în Timişoara, Spl. Nicolae Titulescu nr. 20 şi str. Ghe. Bariţiu Nr. 2, etaj 1, ap. 4 , jud. Timiş, evidenţiat în CF nr. 420619-C1-U5, nr. top. 17462/V Timişoara. Astfel, până la data de 01.09.2017 domnul M******* I*** şi doamna M******* E******** pot folosi imobilul descris mai sus fără nicio contraprestaţie, în considerarea celor convenite prin prezentul acord. Se vor plăti doar utilităţile (energie electrică, apa, canal, gunoi). 4. Subsemnaţii M******* I*** şi M******* E******** ne obligăm, ca pe toată perioada, să permitem proprietarilor Z****** W****** şi Z****** N******* să pătrundă în imobilul din Timişoara, Spl. Nicolae Titulescu nr. 20 şi str. Ghe. Bariţiu Nr. 2, etaj 1, ap. 4 , jud. Timiş şi să efectueze lucrările de renovare şi reabilitare care sunt urgente, având în vedere reabilitarea întregului imobil. 5. În considerarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în prezentul acord, subsemnaţii Z****** N******* şi Z****** W****** ne obligăm să achităm domnului M******* I*** şi doamnei M******* E******** suma de 3.000 (treimii) lei, în următoarea modalitate: suma de 1.500 (omiecincisute) lei va fi achitată la data semnării prezentului Acord de mediere, iar suma de 1.500 (omiecincisute) lei va fi achitată la data evacuării imobilului. La primirea oricărei sume de bani domnul M******* I*** şi doamna M******* E******** vom semna o declaraţie manuscrisă care atestă primirea banilor, cuantumul sumei şi data primirii. 6. Subsemnaţii M******* I*** şi M******* E******** declarăm că în momentul primirii sumei de 3.000 (treimii) lei de la proprietarii Z****** N******* şi Z****** W****** nu mai avem nicio pretenţie în raport cu aceştia faţă de folosinţa imobilului situat în Timişoara, Spl. Nicolae Titulescu nr. 20 şi str. Ghe. Bariţiu Nr. 2, etaj 1, ap. 4 , jud. Timiş, evidenţiat în CF nr. 420619-C1-U5 Timişoara, nr. top. 17462/V sau faţă de îmbunătăţirile locative pe care le-am adus ap. 4 în timpul în care am locuit în baza Contractului de închiriere încheiat cu Statul Român, stingând astfel orice fel de litigiu sau conflict derivat din raportul locativ privitor la această locuinţă. 7. Părţile sunt de acord ca, în situaţia în care imobilul nu este evacuat potrivit pct. 2, evacuarea să fie dusă la îndeplinire prin executare silită. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine clauze care să aducă atingere legii şi ordinii publice şi poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată. Încheiat azi, 23.05.2017, la 10:30, în 6 exemplare originale, în prezenţa mediatorului Octavia Emilia Moisil, câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru a fi depus la Judecătoria Timişoara. Nume, Prenumele, Semnătură (Ştampilă), Părţi Z****** N******* Semnătura SS indescifrabil ZOMBORI CI TM 799946 WILLIAM Semnătura SS indescifrabil CI TM 799935 M******* I*** Semnătura SS indescifrabil MOLDOVAN CI TM 771570 ELISABETA Semnătura SS indescifrabil CI TZ 271825 DANA DIACONU Semnătura SS indescifrabil Cons. Jur. Torjoc Semnătura SS indescifrabil Emilia Subsemnatul, Octavia-Emilia Moisil, mediator autorizat, posesor al autorizaţiei seria C nr. 0457 emisă de Consiliul de Mediere din România la data de 12.02.2013, atest faptul că părţile au agreat prezentul acord de mediere al cărui conţinut este rezultat în cadrul procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului de mediere prevăzut mai sus în care am avut calitatea de mediator. Data 23.05.2017 Octavia – Emilia Moisil, Mediator Semnătura SS indescifrabil,,. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recursul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.06.2017.

    7707/2017 din 21.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD