Dosar 12839/180/2017 din 21.08.2017

contestaţie la executare SUSPENDARE EXECUTARE SILITĂ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12839/180/2017
Data dosar:
21.08.2017
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie la executare SUSPENDARE EXECUTARE SILITĂ
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C.CIVIL 20
  • Alte soluţii

    Respinge contestaţia la executare astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul I**** D****** în contradictoriu cu intimata U** -********** B****, ca neîntemeiată. Respinge contestaţia la executare astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU, fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de suspendare a executării silite. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru contestaţie. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bacău. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru contestator şi de la comunicare pentru intimată, cu privire la cererea de suspendare a executării silite. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.03.2018.

    Hotarare 2694/2018 din 29.03.2018
  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C.CIVIL 20
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 29.03.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.03.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018
  • Sedinta din data de 21.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C.CIVIL 20
  • Repus pe rol

    În temeiul art. 123 al. 3 si 4 din HCSM nr. 1375/17.12.2015 si art. 400 Cproc civ. repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 21.03.2018,C. CIVIL 20, ora 9, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2018
  • Sedinta din data de 14.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C.CIVIL 20
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 21.02.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2018
  • Sedinta din data de 31.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C.CIVIL 20
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 14.02.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2018
  • Sedinta din data de 17.01.2018 la ora 9:00

    Complet: CIVIL 20
  • Amână cauza

    Pentru a se face dovada achitării cauţiunii. T 31.01.2018

    Incheiere de sedinta din 17.01.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2017 la ora 9:00

    Complet: CIVIL 20
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru a fi citat contestatorul cu menţiunea să facă dovada achitării cauţiunii pentru cererea de suspendare a executării silite în cuantum de 73 lei(art. 719 alin. 2 lit. a C.pr.civ.) şi să depună originalul recipisei CEC la dosar. Stabileşte termen de judecată la data de 17.01.2018 pentru când se vor cita părţile, contestatorul cu menţiunea de mai sus. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2017
  • Sedinta din data de 06.12.2017 la ora 9:00

    Complet: CIVIL 20
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 13.12.2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.12.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2017
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 9:00

    Complet: CIVIL 20
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 06.12.2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 18.10.2017 la ora 9:00

    Complet: CIVIL 20
  • Amână cauza

    Pentru a se cita UAT - Municipiul Bacău cu menţiunile dispuse de instanţă. T 29.11.2017

    Incheiere de sedinta din 18.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD