B** R***** F******* A*********
PetentA********** N**** V********
CreditorAdmite cererea formulată de Biroul Executorilor Executori Judecătoreşti Asociaţi „ Rodica – Floriana Al - Mutairi”, privind pe creditoarea Amişculesei Nadia Victoriţa împotriva debitoarei SC Lucand Pan. Dispune încuviinţarea executării silite a titlului executoriu, respectiv sentinţă nr.642 din 22.06.2016 pronunţată în dosar nr.309/87/2016 de Tribunalul Teleorman, conform titlului executoriu, sentinţă nr.642 din 22.06.2016 pronunţată în dosar nr.309/87/2016 de Tribunalul Teleorman, prin toate modalităţile prevăzute de lege, la care se adaugă cheltuieli de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile de executare, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, respectiv: plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada de la 04.01.2016 şi până la reluarea efectivă a activităţii; plata sumei de 1880 lei reprezentând drepturi salariale restante pe perioada august 2015-decembrie 2015, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, la care se adaugă cheltuielile de executare aferente. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4.05.2017.
Incheiere de executare silita 686/2017 din 04.05.2017