L**** M* M****
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul LONGA MIHAI, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 38/2016 a Tribunalul Maramureş. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 94/2016 emis de Tribunalul Maramureş. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în . Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei care va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Şpan Claudiu Remus. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de azi 05.01.2018.
Hotarare 26/2018 din 05.01.2018pt 5.01.2018
Incheiere de sedinta din 04.01.2018