M********* P***** - P******** D* P* L**** J********** B*****
ContestatorB****** A******
Intimat Condamnatd.p 31/07.04.2017 În baza art. 4251 alin 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva sentinţei penale nr. 420/07.03.2017 a Judecătoriei Brăila pronunţată în dosarul penal nr. 128/196/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată, iar în rejudecare: Menţine dispoziţiile sentinţei penale contestate cu privire la admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul BĂDĂNAC ANTONEL, cu privire la descontopirea pedepsei de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.320/19.09.2016 a Judecătoriei Turda definitivă la data de 18.10.2016 prin neapelare şi cu privire la descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 2289/20.10.2016 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr.1572/A/20.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi cu privire la repunerea pedepselor în individualitatea lor, la înlăturarea sporurilor aplicate şi la constatarea stării de concurs de infracţiuni. Înlătură din sentinţa penală contestată dispoziţiile privind recontopirea pedepselor principale şi complementare aplicate condamnatului. În baza art. 40 alin 1 Cod penal, în referire la art. 38 alin 1 – art. 39 alin 1 lit. b) Cod penal, dispune contopirea celor şase pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare şi celor patru pedepse de câte 1 an închisoare fiecare aplicate condamnatului prin sentinţa penală nr. 2289/20.10.2016 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr.1572/A/20.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara, cu cele două pedepse de câte 10 luni închisoare fiecare aplicate condamnatului prin sentinţa penală nr. 320/19.09.2016 a Judecătoriei Turda definitivă la data de 18.10.2016 prin neapelare, precum şi cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare şi cele trei pedepse a câte 1 an închisoare fiecare aplicate aceluiaşi condamnat prin sentinţa penală nr. 17/12.01.2016 a Judecătoriei Arad definitivă la data de 27.01.2016, astfel încât condamnatul BĂDĂNAC ANTONEL să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (11 ani şi 8 luni închisoare/3 = spor de 3 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare), aşa încât condamnatul va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 20 de zile închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin 3 lit. a) Cod penal contopeşte pedepsele complementare aplicate condamnatului BĂDĂNAC ANTONEL prin sentinţele penale de mai sus, urmând ca acesta să execute pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 420/07.03.2017 a Judecătoriei Brăila pronunţată în dosarul penal nr. 128/196/2017. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat la instanţa de control judiciar, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin 6 Cod procedură penală suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Dumitriu Iuliana Laura desemnat în calea de atac a contestaţiei pentru condamnatul Bădănac Antonel (delegaţie de asistenţă judiciară obligatorie nr. 956 din 22.03.2017) va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila. Definitivă.
Hotarare 31/2017 din 07.04.2017