A**** A*****
ReclamantB**** A**** C******
ReclamantB*** M****
ReclamantB**** M******
ReclamantB**** C******* I*****
ReclamantAdmite excepţia perimării, excepţie invocată din oficiu de către instanţă şi constată perimată acţiunea civilă formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii.Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 ianuarie 2019.
Hotarare 13/2019 din 14.01.2019emietre adrese pentru exprimarea poziţiei faţă de excepţia perimării ridicată din oficiu
Incheiere de sedinta din 03.12.2018respinge cererea de repunere pe rol - având în vedere că prezenta cauză a fost suspendată până la până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei care se va pronunţa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2225/1/2017, care nu a fost soluţionată. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 31.01.2018art.520 alin.4 cpc, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei care se va pronunţa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2225/1/2017
Incheiere suspendare din 18.10.2017soluţionare ABŢINERE - admite abţinerea doamnei asistent judiciar ZLR de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr.1294/112/2017 al Trbunalului Bistriţa-Năsăud. Dosarul va fi păstrat spre soluţionare de prezentul complet. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 14.09.2017.
Incheiere abtinere din 14.09.2017soluţionare declaraţie de abţinere
Incheiere de sedinta din 13.09.2017