R** & R** S*
ReclamantM**** M*****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Reghin, invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă: Declină în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a cererii cu valoare redusă formulate de reclamanta RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul M**** M*****. Constată existenţa conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Reghin şi Judecătoria Cluj-Napoca. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 11 decembrie 2017.
Hotararecameraconsiliu2110/2017 din 11.12.2017- acordarea unui nou termen de judecată. - revenirea cu adresă către Poliţia mun. Reghin pentru a efectua cercetările necesare în vederea aflării domiciliului efectiv al pârâtului şi să comunice la dosar rezultatul cercetărilor, respectiv dacă pârâtul locuieşte efectiv în mun. Reghin, iar în caz contrar să indice domiciliul efectiv al acestuia, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare. - la termenul următor de judecată se pune în discuţie competenţa instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017acordarea unui nou termen de judecată. - emiterea unei adrese către Poliţia mun. Reghin pentru a efectua cercetările necesare în vederea aflării domiciliului efectiv al pârâtului şi să comunice la dosar rezultatul cercetărilor. - la termenul următor de judecată se pune în discuţie competenţa instanţei.
Incheiere de sedinta din 06.10.2017