B***** P**** A*****
PetentAdmite propunerea Comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Aiud privind condamnatul B***** P**** A*****, deţinut în executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 471/2016 a Judecătoriei Sibiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 565/2016 emis de Judecătoria Sibiu, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 al.2 Cod penal Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de 130 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Alba. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică 19 aprilie 2017.
Hotarare 427/2017 din 19.04.2017