Dosar 1303/83/2016** din 07.12.2017

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1303/83/2016**
Data dosar:
07.12.2017
Instanta:
Tribunalul Satu Mare
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2018 la ora 12:00

    Complet: C8fond-CA
  • Admite cererea

    Admite capatul de cerere al acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C C, în contradictoriu cu RNPR şi DS SM, în sensul că: Obliga paratele la plata sporului de risc de 25% din salariul de baza, pe ultimii trei ani anteriori, respectiv de la 17.05.2013, precum si a dobanzii legale aferente calculate de la scadenta si pana la plata efectiva. In baza art. 453 din codul de procedura civila, obliga paratele sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 2618 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei , azi, 15.01.2018.

    Hotarare 51/2018 din 15.01.2018
  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 12:00

    Complet: C8fond-CA
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 15.01.2018. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.01.2018
  • Sedinta din data de 04.01.2018 la ora 12:00

    Complet: C8fond-CA
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 11.01.2018. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD