Dosar 13045/193/2017 din 11.07.2017

actiune in raspundere contractuala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13045/193/2017
Data dosar:
11.07.2017
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
actiune in raspundere contractuala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.09.2017 la ora 08:30

    Complet: C14
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta SC Modern Calor SA Botoşani în contradictoriu cu pârâtul Cărămidă Iulian. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 35,57 lei cu titlu de preţ energie termică cuprinsă în facturile restante ataşate la dosar, aferentă perioadei 30.11.2015-30.11.2016 şi penalităţi de întârziere calculate potrivit clauzei penale contractuale, a Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 325/2006, în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere, de la data scadenţei facturilor şi până la data achitării efective a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.09.2017.

    Hotarare 3654/2017 din 06.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD