H*** B************
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată atât legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 787/P/2017 din data de 13.12.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului prin care a fost trimis în judecată inculpatul HAZU BOGDAN – FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. (2) Cod penal, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul HAZU BOGDAN – FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. (2) Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu azi, 16.03.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara67/2018 din 16.03.2018