I*** G*******
InculpatS********* I*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** P******
Parte civilăÎn temeiul art. 279 C.p.p. admite cererea de înlăturare a unor omisiuni vădite formulate de dl avocat Tintoacă Mădălin. Dispune înlăturarea omisiunii vădite prin completarea minutei penale din 8.11.2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 13082/280/2017 cu următoarea menţiune: Suma de 520 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu urmează a se achita din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 279 raportat la art. 278 alin. 3 C.p.p. despre omisiune se va face menţiune la sfârşitul minutei. Cu apel in 10 zile de la comunicarea copiei minutei prezentei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.11. 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.11.2017În temeiul art. 241 al. 1 lit b) Cp.p. rap la art.404 al.4 lit b) C.p.p. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul I*** G*******. În baza art. 396 alin. (1), (6), art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal privind pe inculpatul I*** G*******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe prevăzută de art. 193 alin.1 si 2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată/ parte civilă SĂNDULESCU IULIAN. În baza art. 25 alin. (5) C.pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile Săndulescu Iulian si S******* J******* D* U****** P******- Arges. În baza art. 275 alin. (1) pct.2 lit.b) C.proc.pen. obligă persoana vătămată Săndulescu Iulian la suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 noiembrie 2017.
Hotarare 1930/2017 din 08.11.2017