P******** P****
InculpatD****** G*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2728/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul Pandelică Petre, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 244 alin. 1 şi 2 C.p. şi art. 322 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 41 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Pandelică Petre. Se va efectua adresă către IPJ Argeş în vederea transmiterii unei copii a cazierului judiciar al inculpatului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 10.11.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.11.2017Reluarea procedurii de comunicare a rechizitoriului cu inculpatul P******** P****. In baza art. 344 alin. 3 C.p.p amana cauza la data de 10.11. 2017 Complet C8 camera preliminară pentru implinirea termenului prevăzut de art. 344 alin. 3 C.p.p. Pronuntată în şedinta camerei de consiliu, azi, 23.10.2017.
Incheiere camera preliminara din 23.10.2017În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. rămâne în pronuntare în cauza pana la data de 23.10.2017. Cu drept de contestatie. Pronuntată în şedinta camerei de consiliu, azi, 20.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2017În baza art. 344 alin. 2 C.p.p., se reia procedura de comunicare a rechizitoriului cu inculpatului. Se efectuează verificări la IGPR şi ANP cu privire la o eventuală stare de arest sau deţinere a inculpatului. Amână cauza si acordă termen la data de 20.11.2017. Cu drept de contestatie. Pronuntată în şedinţa camerei de consiliu din 02.10.2017.
Incheiere camera preliminara din 02.10.2017In baza art. 391 alin. 1 C.p.p., rămâne în pronunţare în cauza pana la data de 02.10.2017. Cu drept de contestatie. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 29.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2017