S* R** & R** S*
ReclamantB***** I**** M*******
PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale ca inadmisibilă. Cu de apel in 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.03.2018
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.03.2018amână pronunţarea la data de 28.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018Admite în parte cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta B***** I**** M*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 736,01 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate şi de asemenea penalităţi de 0,2 % pe zi întârziere calculate la nivelul fiecărei facturi în parte începând cu cea de a 10-a zi ce urmează datei şi până la data achitării debitului principal. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buftea în cazul exercitării căii de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.12.2017.
Hotarare 7985/2017 din 20.12.2017Cauza se soluţionează în Camera de Consiliu
Amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2017