B**** N******
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul B. N., în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, aflat în executarea pedepsei 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aplicată prin sentinţa penală nr. 624/2017, emisă de Judecătoria Satu Mare. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 684/2017 emis de Judecătoria Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit av. din oficiu Chiorean Lavinia, conform delegaţiei de la dosar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 3146/2017 din 12.12.2017În temeiul art. 68 alin. 6 raportat la art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, admite cererea de abţinere formulată.
Incheiere abtinere din 06.12.2017În vederea soluţionării declaraţiei de abţinere.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017