S* M***** C**** S* P*** D** G** E* F***** S****
ReclamantG******* F******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta SC Modern Calor SA Botoşani în contradictoriu cu pârâta G******* F******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 121,25 lei cu titlu de preţ energie termică cuprinsă în facturile restante ataşate la dosar, aferentă perioadei 30.09.2016-30.11.2016 şi penalităţi de întârziere calculate potrivit clauzei penale contractuale, a Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 325/2006, în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere, de la data scadenţei facturilor şi până la data achitării efective a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.09.2017.
Hotarare 3660/2017 din 06.09.2017