M********* B**** R********** D* P******* M*********** B*********** N*****
ReclamantM***** I****
PârâtM***** A*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL BACĂU reprezentat de PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU, COSMIN NECULA în contradictoriu cu pârâţii M***** I**** şi M***** A*****. Obligă pârâţii să achite reclamantului suma de 2.586,13 lei din care 1.876,13 lei chirie restantă aferentă perioadei 2014-2016 şi 710 majorări de întârziere care urmează a fi calculate în continuare până la plata efectivă a debitului principal. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 645012/215 din 24.11.2003. Obligă pârâţii să elibereze terenul în suprafaţă de 152 mp situat în Bacău, str. Letea nr. 23, judeţul Bacău. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.01.2018.
Hotarare 532/2018 din 25.01.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 25.01.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2018