K***** I***
ContestatorB** M**** V*****
IntimatG****** R******* S**
IntimatAdmite excepţia netimbrării cererii, invocată de instanţă din oficiu. Anulează cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de contestatorul K***** I***. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, în măsura exercitării căii de atac cererea de apel se depune la Judecătoria Haţeg. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi 29 mai 2019
Incheiere suspendare din 29.05.2019Amănă pronuntarea la data de 29 mai 2019 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2019Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2019. Pune în vedere reprezentantului contestatorului să depună la dosarul, dovada achitării a 1 din taxa de timbru ?i precizare. Prorogă discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei ?i a probelor, după îndeplinirea obliga?iilor. Pronun?ată în ?edin?a publică de la 16 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019SUSPENDAT ART. 242 C.PR.CIVILĂ
Incheiere suspendare din 09.10.2018Amână judecarea cauzei la data de 09 octombrie 2018 pentru cand: Pune în vedere reprezentantului contestatorului să depună la dosar precizare de acţiune şi dovada achitării sumei de 182 lei privind xerocopierea dosarului execuţional. Prorogă pentru noul termen discutarea exceptiei lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ Marin Vasile invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la fila 53 din dosar ,
Incheiere de sedinta din 11.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 11 septembrie 2018 pentru cand: Emite adresă către serviciul arhivă al Judecătoriei Haţeg ăn vederea acvirării la prezenta cauză a dosarului nr.834/240/2017. Piune în vedere reprezentantului contestatorului să depună la dosar precizare de acţiune şi dovada achitării sumei de 182 lei privind xerocopierea dosarului execuţional. Acordă termen în cunoştinţă părţilor. Pronun?ată în ?edin?a publică de la 31 iulie .2018.
Incheiere de sedinta din 31.07.2018Admite excepţia ridicată din oficiu şi, în consecinţă : Constată incompatibilitatea doamnei judecător Carmen – Nicoleta Mihăilă pentru judecarea prezentei cauze şi trimite dosarul în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac.
Incheiere abtinere din 30.05.2018Transferat la completul imediat următor pentru solu?ionarea incidentului procedural.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Acordă un nou termen de judecată pentru când av.Paveloni Teodor, pentru contestator va studia dosarul. Pune în vedere reprezentantului contestatorului să depună la dosar Sentinţa civilă nr.216/2016 pronunţată de Judecătoria Haţeg în dos. nr.834/240/2017.
Incheiere de sedinta din 25.04.2018Emite adresă la contestator cu mentiunea de a depune sentinţa civilă nr.216/2016 pronunţată în dos. nr. 834/240/2015.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Eşalonat taxa de timbru.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017CAMERA DE CONSILIU. Respinge cererea de ajutor public judiciar .
Incheiere de sedinta din 27.09.2017Revenirea cauzei în faza de procedură prealabilă prev. de art. 201 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 24.08.2017