H*** R***** I****
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de contestatorul Hoch Răzvan Ionu? împotriva sentinţei penale nr. 69/11.05.2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 1316/97/2017. Desfiin?ează sentin?a atacată în întregime ?i procedând la o nouă judecare a cauzei: Admite cererea de contopire formulată de petentul condamnat H*** R***** I****, în prezent în Penitenciarul Deva şi, pe cale de consecinţă: Constată că prin sentin?a penală nr. 199/2015 a Tribunalului Alba, modificată prin dec. pen. nr. 280/A/24.03.2017 a Cur?ii de Apel Alba Iulia s-a dispus condamnarea petentului la: -2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 şi 76 alin. 1 lit. b) C.pen. din 1969 şi aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. din 1969, pe o durată de 1 an. -2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de pornografie infantilă prev. de art. 18 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. 2 şi 76 alin. 1 lit. c) C.pen. din 1969 - 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de tentativă la lipsirea de libertate prev. de art. 20 raportat la art. 189 alin. 1, 2, 5 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. 2, 76 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal (faţă de partea vătămată Szoke Iulian). În temeiul art. 33 alin. 1 lit. a) C.pen. din 1969 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) şi art. 35 alin. 1 C.pen. din 1969 au fost contopite pedepsele şi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. din 1969. Descontope?te pedeapsa rezultantă ?i repune pedepsele contopite în individualitatea lor. Constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentin?ele penale nr. 199/2015 a Tribunalului Alba ?i nr. 33/2011 a Judecătoriei Sibiu sunt concurente între ele. Anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr.33/20.01.2011 a Judecătoriei Sibiu definitivă prin decizia penală nr. 549/05.05.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia ?i descontope?te pedeapsa rezultantă ?i repune în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare ?i 6 luni închisoare. În baza art. 33 ?i 34 C.pen 1969 contope?te pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare , 2 ani închisoare, 1 an închisoare ?i 6 luni închisoare în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa principală rezultantă fiind de 2 ani ?i 6 luni închisoare, la care se adaugă 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. din 1969. Constată că prin sentinţa penală nr. 23/2013 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 3859/ 05.12.2013 a ICCJ s-a dispus condamnarea petentului la: - 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, aplicată prin sentinţa penală nr. 23/2013 a Tribunalului Sibiu, - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. În baza art. 33 lit. a Cod penal, art. 34, 35 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) şi lit. b) C.p., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. Constată că faptele prin care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 23/2013 a Tribunalului Sibiu au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele care au atras condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 23/2013 a Tribunalului Sibiu, în conformitate cu art. 37 alin. 1 lit a C.pen. 1969. În baza art. 39 alin. 1 C.pen. 1969 contope?te cele două pedepse rezultante de 6 ani închisoare ?i 2 ani ?i 6 luni închisoare în pedeapsa mai grea de 6 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă principală pe care o va executa inculpatul urmând să fie de 7 ani închisoare la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. Se va deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la 31.07.2012 la zi. Se va dispune anularea mandatelor de executare nr. 31/2013 al Tribunalului Sibiu şi 326/2017 al Tribunalului Alba şi se va dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei deciziei. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Suma de 40 lei, reprezentând onorariul par?ial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, va fi avansată din fondurile M.J. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 3.07.2017.
Hotarare 92/2017 din 03.07.2017Stabileşte termen de pronunţare la 3 iulie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2017Amână judecarea cauzei la data de 27 iunie 2017 la solicitarea inculpatului de a-şi angaja apărător
Incheiere de sedinta din 13.06.2017