P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantB***** I**
Apelant Inculpat1.În baza art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lăngă Judecătoria Bacău şi în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 322/2017 a Judecătoriei Bacău şi în rejudecare: 2. Condamnă pe inculpatul B***** I** la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e prev. şi ped. de art. 336 C. pen. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului B***** I**. Supravegherea inculpatului se va realiza de Serviciul de Proba?iune Bacău. Termenul de supraveghere este de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Inculpatul va presta 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Bacău – activităţi administrative gospodăreşti- mun. Bacău – activităţi administrative gospodăreşti- sau Căminul de Bătrâni Bacău –igienizare spa?ii verzi ?i stradale-.. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu institiţiile comunitare. Atrage aten?ia inculpatului B***** I** cu privire la consecin?ele săvâr?irii unei alte infrac?iuni în termenul de supraveghere sau nerespectarea măsurilor de supraveghere ori neexecutarea obliga?iei impuse constând în revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. 3. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelată. 4. Respinge apelul declarat de inculpatul B***** I**, ca nefondat. 5. Obligă inculpatul B***** I** la plata sumei de 200 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare în apel. 6. Definitivă. 7. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 21.09.2017.
Hotarare 986/2017 din 21.09.2017Amână pronunţarea la data de 21.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2017În baza art.111 alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, modificată şi completată, admite cererea formulată de apelantul-inculpat B***** I**. Prelungeşte dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice a apelantului-inculpat B***** I** pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 12.08.2017, inclusiv, dar nu mai târziu de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr.322/02.03.2017, pronunţată de Judecătoria Bacău. Dispune comunicarea modului de soluţionare a cererii şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cheltuielile judiciare vor fi stabilite odată cu fondul. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 10.08.2017Prelungeşte dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice inculpatului B***** I** pentru 30 zile începând cu 13.07.2017, dar nu mai târziu de data rămânerii definitivă a sentinţei penale nr. 322/2017 a Judecătoriei Bacău. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.07.2017.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017În baza art.111 alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, modificată şi completată, admite cererea formulată de apelantul-inculpat B***** I**. Prelungeşte dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice a apelantului-inculpat B***** I** pentru o durată de 30 zile, începând cu data de azi, 13.06.2017, dar nu mai târziu de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr.322/02.03.2017, pronunţată de Judecătoria Bacău. Dispune comunicarea modului de soluţionare a cererii şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cheltuielile judiciare vor fi stabilite odată cu fondul. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.06.2017.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017