B***** L**** P****
CondamnatÎn temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc împotriva sentinţei penale nr. 54 din 11 mai 2017 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pe care o va desfiinţa în parte, sub aspectul calificării greşite a sesizării ca fiind o contestaţie la executare, omisiunea anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 30 din 09.03.2017 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii dreptului prev. de art. 66 al. 1 lit. i C.pen., precum şi omisiunea interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b,i şi k C.pen., ca pedeapsă accesorie şi rejudecând cauza în aceste limite: În temeiul art. 583 al. 1 C.pr.pen., raportat la art. 585 al. 1 lit. a C.pr.pen., admite sesizarea consilierului de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Covasna privind pe condamnatul B***** L**** P****. În baza art. 97 al. 1 C.pen., anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 30 din 09.03.2017 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. 2329/322/2016, rămasă definitivă la data de 28.03.2017. În baza art. 45 al. 1 C.pen., interzice condamnatului exercitarea dreptului prev. de art. 66 al. 1 lit. i C.pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 45 al. 5 C.pen. raportat la art. 45 al. 1 C.pen., interzice condamnatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b,i şi k C.pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 272 al. 1 C.pr.pen., onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.06.2017.
Hotarare 6/2017 din 12.06.2017