S******* M********* z** P***
InculpatA****** C***** C*******
Parte civilăA****** C******* A*****
Parte civilăR****** V*****
Parte civilăG******* C*********
Parte civilăÎn temeiul art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal din 1969, raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 şi art.5 alin. 1 Cod penal în vigoare, condamnă pe inculpatul STĂNESCU MIHALACHE, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe o durată de 5 (cinci) ani, calculată potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal din 1969 şi care constituie termen de încercare pentru inculpat. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cod penal din 1969 privind cauzele a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiţionate, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, ia act că persoanele vătămate Petrilă Cristina, Mancaş Iulian; Anton Anton; Smaranda Vasile nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357, precum şi art. 1381, 1382, art. 1385, art. 1386 din noul Cod civil admite acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal şi obligă pe inculpatul STĂNESCU MIHALACHE - (în solidar cu inculpaţii şi părţile responsabile civilmente, care au fost obligaţi la plata de despăgubiri către părţile civile prin sentinţa penală nr. 29/31.01.2017 pronunţată în dosarul nr. 2377/279/2015 al Judecătoriei Piatra Neamţ, din care a fost disjunsă iniţial prezenta cauză - respectiv inculpaţii STĂNESCU OCTAVIAN, obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente Stănescu Octavian, STĂNESCU CONSTANTIN-BOGDAN, obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente Stănescu Victor, TEODORESCU IOAN-ANDREI, obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente Teodorescu Cerasela Eugenia, PĂDUREAN DANIEL–LIVIU şi FILIMON DUMITRU-DANIEL - precum şi cu inculpatul OPINCARU ASOFIEI CONSTANTIN-RADU şi partea responsabilă civilmente Asofiei Silvia, care au fost obligaţi la plata de despăgubiri către părţile civile prin sentinţa penală nr. 34/05.01.2018 pronunţată în dosarul nr. 488/279/2017 al Judecătoriei Piatra Neamţ, din care a fost disjunsă prezenta cauză, la plata următoarelor sume, reprezentând despăgubiri materiale: - 500 de lei către A****** C***** C*******; - 400 de lei către A****** C******* A*****; - 400 de lei către G******* C*********; -100 de lei către Roşca Vasile; - 300 de lei către Bălan Constantin; - 350 de lei către Motaş Dănuţ-Constantin; - 4.000 de lei către R****** V*****; - 240 de lei către Văduva Gheorghe; - 100 de lei către Irimia Iosif; - 560 de lei către Chimina Bogdan; - 230 lei către Varganici Dănuţ-Constantin; - 230 lei către Ivanciu Gelu; - 250 lei către Guţu Andrei Constantin; - 240 lei către Buţuluc Costache; - 250 lei către Sbranca Elena; - 300 lei către Andrei Ioan; - 370 lei către Afrăsinei Florin; - 110 lei către Nacu Mirel; - 200 lei către Lozonschi Ovidiu; - 250 lei către Irimia Ioan; - 300 lei către Ignat Constantin. Ia act că părţile civile Burduja Neculai şi Roşca Mihai au renunţat la pretenţiile civile formulate în prezentul proces penal. În temeiul art. 25 alin. 6 din Codul de procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile decedate Vizitiu Ioan; Toma Dumitru, R****** V*****. În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul STĂNESCU MIHALACHE la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2018.
Hotarare 335/2018 din 16.04.2018Amână pronunţarea la data de 16.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2018Amână pronunţarea la 12.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2018Amână pronunţarea la 02.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la 23.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2018Termen: 14.03.2018 pentru administrarea probei testimoniale, urmân a se emite mandat de aducere pentru martorul propus de inculpat.
Incheiere de sedinta din 14.02.2018În temeiul art. 68 raportat la art. 64 alin. 1 litera f Cod procedură penală, încuviinţează cererea de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. 13238/279/2017 al Judecătoriei Piatra Neamţ, formulată de d-na judecător Constantina Ionescu, preşedintele completului de judecată P2. Dispune înaintarea dosarului nr. 13238/279/2017 al Judecătoriei Piatra Neamţ în vederea repartizării aleatorii. Menţine actele efectuate şi măsurile dispuse de doamna judecător Constantin Ionescu în vederea soluţionării prezentei cauze. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 ianuarie 2018.
Incheiere abtinere din 16.01.2018În temeiul art. 64 alin. 1 lit f Cod procedură penală, judecătorul completului declară că se abţine de la judecarea cauzei, având în vedere că s-a pronunţat în dosarul cu nr. 488/279/2017.
Incheiere abtinere din 08.01.2018Amână cauza pentru data de 08.01.2018, ora 12:00, pentru când vor fi citaţi martori propuşi de apărătorul inculpatului Stănescu Mihalache.
Incheiere de sedinta din 08.12.2017