M****** V***** I***
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct.2 lit.a Cpp, Admite contestaţia formulată de petentul condamnat M****** V***** I*** împotriva sentinţei penale nr. 1995 din data de 16.12.2016, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 13241/225/2016. Casează parţial aceste sentinţe, în sensul că: Reduce termenul fixat pentru reiterarea cererii de liberare condiţionată la o lună, calculat de la data pronunţării prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor, care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin.3 Cpp, Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin.6 Cpp, Suma de 65 lei, reprezentând parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu în dosarul, avocat Mîndreci Daniel, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2017, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 42/2017 din 27.01.2017