Dosar 13261/320/2017 din 24.10.2017

contestaţie creditor Legea 77/2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13261/320/2017
Data dosar:
24.10.2017
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
contestaţie creditor Legea 77/2016
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.02.2018 la ora 08:30

    Complet: C.18 - civil
  • Admite cererea

    Admite contesta?ia formulată de contestatoarea B******* S*, cu (sediul procesual ales), în contradictoriu cu intima?ii S**** M***** şi Suciu Maria-Felicia, ambii cu (domiciliul şi cu domiciliul procesual ales). Constată că notificarea transmisă de intimaţi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016. Anulează ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de către intimaţi în contradictoriu cu contestatorii. Obligă intima?ii să achite contestatoarei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 20 februarie 2018.

    Hotarare 617/2018 din 20.02.2018
  • Sedinta din data de 13.02.2018 la ora 08:30

    Complet: C.18 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 20.02.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD