S*** G********* O********** S*** P*** L********* J******* M**** I********* S*******
ReclamantB******* T****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C. GOSPODĂRIE ORĂŞENEASCĂ S.A., prin administrator judiciar MUREŞ INSOLVENCY SPRL, în contradictoriu cu pârâtul B******* T****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.340,79 lei reprezentând contravaloare servicii alimentare cu apă şi canalizare aferente perioadei mai 2015 – martie 2017 precum şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului restant, calculate la data scadenţei facturilor şi până la data efectivă a plăţii, fără a depăşi cuantumul debitului. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 24.11.2017
Hotarare 1711/2017 din 24.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017