D**** D******
ReclamantD**** N***
ReclamantU******* A*********** T********** A C****** S**** P*** P*****
PârâtP***** D****** Ş* M****
PârâtP***** P**** s* s**** L***
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Sentinţei civile nr.219 din 22.05.2018 pronunţată în dosar nr. 132/224/2017 al Judecătoriei Dragomireşti, având ca obiect uzucapiune şi prestaţie tabulară. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului intervenită în al.3 în sensul corectării localităţii în care se află situat imobilul, şi anume „imobilul situat în intravilanul comunei Săcel”, aşa cum este corect, şi nu „..imobilul situat în intravilanul comunei Rozavlea”, cum greşit s-a reţinut. Prezenta face parte integrantă din Sentinţa civilă nr.219 din 22.05.2018 pronunţată în dosar nr. 132/224/2017 al Judecătoriei Dragomireşti. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.11.2018
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.11.2018Admite acţiunea civilă înaintată de reclamanţii D**** D****** şi DANCI NIŢA în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI SĂCEL PRIN PRIMAR, şi cu pârâţii P***** D****** Ş* M****, PLITAN PETER şi soţia LUPA, PLITAN KOSZTAN şi soţia VARVARA, PLITAN MIHALY, PLITAN MARIA, PLITAN MIKLOS, PLITAN TODORA, PLESKAN MARIA, GAGA IUONNE cu domiciliu necunoscut, reprezentaţi prin curator, având ca obiect uzucapiune şi prestaţie tabulară şi în consecinţă: Constată că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune de lungă durată prin joncţiunea posesiilor dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în intravilanul comunei Săcel, în suprafaţă de 863 mp, între vecinii: Grad Ileana; Bota Gheorghe, Bizău Ştefan, drum, Magdău Mihai şi Grad Ioan înscris în C.F. 356 Săcel, nr. top 479/1, după dezmembrare, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de expert topograf Zugravu Horia-Gavril(f.132,133). Dispune înscrierea, pe seama reclamantei, cu titlu de uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra imobilul situat în intravilanul comunei Rozavlea, în suprafaţă de 863 mp, între vecinii: Grad Ileana; Bota Gheorghe, Bizău Ştefan, drum, Magdău Mihai şi Grad Ioan înscris în C.F. 356 Săcel, nr. top 479/1, după dezmembrare, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de expert topograf Zugravu Horia-Gavril(f.132,133). Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 22.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 219/2018 din 22.05.2018pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 27.03.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 23.01.2018pentru ca reclamanţii să facă dovada demersurilor întreprinse cu privire la aflarea domiciliului proprietarilor tabulari; a se emite adresă către Primnăria Săcel pentru a se solicita să comunice persoanele care figurează în registrul agricol referitor la terenul ce face obiectul cauzei, din 1989 şi până în prezent, precum şi perioadele în care aceste persoane figurează.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017pentru a se face dovada demersurilor făcute pentru aflarea domiciliului pârâţilor cu domiciliul necunoscut
Incheiere de sedinta din 27.09.2017admis cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamanţilor; pune în vedere reclamanţilor să facă dovada achitării onorariului curatorului special
Incheiere de sedinta din 28.06.2017administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 17.05.2017