Ş***** R***
Parte civilăB**** R****
InculpatHot (minută) În baza art.193 alin.2 cp rap la art.61 alin.4 lit.c cp condamna pe inculpatul B**** R**** la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.800 lei (10 lei/zi *180 zile amendă) pentru săvârşirea infractiunii de lovire sau alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 cp privitoare la înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executare. În baza art.397 cpp rap.la art.25 cpp şi art.1357 NCC admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ş***** R*** şi în consecinţă obligă pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 100 lei, reprezentând daune materiale şi 3.000 lei, reprezentând daune morale. În baza art.398 cpp rap.la art.274 alin.1 cpp obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.08.2017.
Hotarare 682/2017 din 11.08.2017Având în vedere lipsa nejustificata a martorilor din lucrări la acest termen de judecata, instanţa dispune amânarea judecării cauzei şi acordarea unui termen de judecata pentru data de 11.08.2017.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017In vederea administrării probatoriului încuviinţat la acest termen de judecata, instanţa amâna judecata cauzei la data de 16 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017