C******* D****
InculpatP****** D******
Parte civilăP****** M**** C******
Parte civilăP****** F***** A********
Parte civilăM**** I****
Parte civilăÎn temeiul art. 192 alin 2 şi 3 C.pen. cu aplicarea art 396 alin 10 Cpp, condamnă pe inculpatul C******* D**** (date) la o pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art de art. 196 alin 2 şi 3 C.P. rap. la art. 194 alin 1 lit. e C.P. cu aplicarea art 396 alin 10 Cpp, condamnă pe inculpatul C******* D**** la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, în total 2 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 91 alin 1 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului C******* D**** pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art 92 C.pen şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., pune în vedere inculpatului, ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) Sa se prezinte la Serviciul de probatiune Prahova la datele fixate de acesta; b) Sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) Sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; d) Sa comunice schimbarea locului de munca; e) Sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. În baza art 93 alin 2 lit b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu alte instituţii. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Şcoala Păulesti sau la Primăria Păulesti, jud Prahova, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova. Sub aspectul laturii civile: În baza art 397 alin 1 C.pr.pen. cu referire la art 25 alin 1 Cod procedură penală şi cu aplicarea art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile P****** D******, P****** M**** C******, P****** F***** A********, Popescu Gheorghe, Popescu Nicolae, Modrea Nicoliţa, Pătrântaşu Elena şi Marin Victor. Obligă partea responsabilă civilmente S.C. GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă Popescu Daniela a sumei totale de 90 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale( atât pentru suferinţele de ordin moral suferite ca urmare a vătămarii corporale-40000 euro, cât şi ca urmare a decesului soţului-50000 euro) şi sumele de 4000 euro (reprezentând contravaloarea autoturismului marca Dacia Logan) şi 17000 lei reprezentând daune materiale(cheltuieli legate de înmormântare şi pomenirile ulterioare), în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C. GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă P****** M**** C****** a sumei de 50 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă P****** F***** A******** a sumei de 50 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă Popescu Gheorghe a sumei de 10 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă Popescu Nicolae a sumei de 10 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă Modrea Nicoliţa a sumei de 10 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă Pătrântaşu Elena a sumei de 10 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Obligă partea responsabilă civilmente S.C GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către partea civilă Marin Victor a sumei de 15 000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii), reprezentând daune morale şi 5000 lei daune materiale(cheltuieli legate de pomenirile ulterioare), în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. În baza art 397 alin 1 C.pr.pen raportat la art 1357 şi urm C.civ şi art 55 alin 1 din Legea nr 136/1995 rap la art 313 alin 1 din Legea nr 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Elias şi obligă partea responsabilă civilmente S.C. GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata către aceasta a sumei de 26694,32 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată P****** D******. În baza art 7 din Legea nr 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C******* D****, urmând ca, în temeiul art 5 alin.5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. Prezenta hotărâre se comunică, la data rămânerii definitive, Serviciului rutier din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei mun Bucureşti care va proceda potrivit dis part 97 alin 5 din OUG nr 195/2002 rep, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art 276 alin 1 şi 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către partile civile P****** D******, P****** M**** C******, P****** F***** A******** şi Marin Victor a cheltuielilor de judecată în cuantum de cate 1000 lei pentru fiecare reprezentând onorariu avocat, către partea civilă P****** D******-160 lei taxă alcoolemie pentru victime(fila 69-70 dup) şi către partea civilă Marin Victor 401,70 lei, reprezentând taxă expertiza auto. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul C******* D**** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 3300 lei (urmărire penală 2500 lei şi instanţă-800 lei). În baza art. 272 C.p.p. onorariul parţial al apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.05.2018.
Hotarare 190/2018 din 17.05.2018Amână pronuntarea la data de 17.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2018Amână pronuntarea la data de 10.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2018Faţă de necesitatea emiterii unor adrese.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Faţă de cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul inculpatului, în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018