H****** V*****
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatÎndreptarea erorii materiale, din oficiu, strecurate în ambele exemplare ale dispozitivului sentinţei civile nr. 1169/MAS/30.06.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 1333/62/2017, în sensul că, la alineatul al treilea al dispozitivului se va menţiona „începând cu data de 28.11.2016”, în loc de „începând cu data de 28.11.1980”. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.10.2017Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul H****** V*****, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, şi, în consecinţă: Anulează decizia nr. 3888/09.01.2017 privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă emisă de intimată. Obligă intimata să emită pe numele contestatorului o nouă decizie de pensie, începând cu data de 28.11.1980, prin care să valorifice perioadele 02.03.1979 – 18.03.1980 şi 01.07.1981 - 31.12.1999 lucrate în grupa I-a de muncă, în procent de 100%, astfel cum a fost menţionate în Adeverinţa nr. 92/17.01.2007, eliberată de S.C. UPRUC SERV S.A. FĂGĂRAŞ şi la poz. nr. 54 şi 59 raportate la poz. 86 şi 87 din carnetul de muncă seria Bd. nr. 0165527 şi perioada 01.01.2000 - 01.04.2001 lucrată în grupa a II-a de muncă, potrivit menţiunii de la poz.70 din carnetul de muncă seria Bd. nr. 0165527. Respinge restul pretenţiilor. Obligă intimata la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.06.2017.
Hotarare 1169/2017 din 30.06.2017Amână pronunţarea din lipsă de timp pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2017