Dosar 13341/180/2017 din 29.08.2017

tâlhărie (art.233 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13341/180/2017
Data dosar:
29.08.2017
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
tâlhărie (art.233 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.02.2018 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul B****** A***** L*****, , pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 C. pen. şi a art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 al. 1 lit. a, b, n (cu privire la lit. n, în sensul de a nu se apropia de partea civilă şi de a nu comunica cu aceasta), pe o durată de 3 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. c C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. Condamnă acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. a ?i f C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 C. pen. şi a art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 al. 1 lit. a, b, n (cu privire la lit. n, în sensul de a nu se apropia de partea civilă şi de a nu comunica cu aceasta), pe o durată de 3 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. c C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. În temeiul art. 38 al. 1 cu 39 al. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată. Pedeapsă principală rezultantă: 5 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 al. 1 lit. a, b, n (cu privire la lit. n, în sensul de a nu se apropia de partea civilă şi de a nu comunica cu aceasta), pe o durată de 3 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. c C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. În temeiul art. 399 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore şi arestării preventive de la data de 09.08.2017 la zi. În baza art. 109 C. pen., art. 404 al. 4 lit. d C. pr. pen., dispune obligarea la tratament medical a inculpatului B****** A***** L*****, , până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. În temeiul art. 7 al. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 C. pr. pen şi al art. 1357 C. civ., obligă inculpatul să-i plătească părţii civile L******* V****** suma de 500 lei despăgubiri materiale. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 440 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 140 lei către Ministerul Public şi 300 lei către Ministerul Justiţiei. În temeiul art. 275 al. 6 C. pr. pen., onorariul avocatului din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2018.

    Hotarare 415/2018 din 22.02.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru data de 22.02.2018, pentru întocmirea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru data de 01.02.2018, în vederea emiterii unor adrese către SML BACĂU şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2018
  • Sedinta din data de 07.12.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru data de 11.01.2018.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2017
  • Sedinta din data de 09.11.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 07.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD