C*** V*****
InculpatN****** C*********
Parte vătămată1. În baza art.338alin.(1) C. pen., art.396 alin.(1), (2) şi (10) C.proc.pen. cu aplicarea art.375 alin.(1) şi (2) C.proc. pen., condamnă inculpatul C*** V*****, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului; Deduce din pedeapsa stabilită de 1 an ?i 4 luni durata re?inerii de 24 de ore din data de 16.07.2017. În baza art.67 alin.(2) C.pen., aplică inculpatului C*** V***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen În baza art.67 alin.(2) C.pen. aplică inculpatului C*** V***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.b) C.pen. În baza art.91alin.(1), (4) C.pen. suspendă executare pedepsei de 1 an ?i 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.92 alin.(1) C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.93 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C*** V***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.(2) lit.a) C.pen. impune inculpatului C*** V***** ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art.93 alin.(3) prin raportare la art. 93 alin.(4) C.pen.. inculpatul C*** V*****, pe durata termenului de supraveghere, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii o perioadă de 60 de zile, respectiv activităţi administrative gospodăreşti la Unitatea Teritorial Administrativă comuna Secuieni, jud. Bacău, afară de cazul în care , din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art.94 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.(1) lit.c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În baza art.404 alin.(2) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.91 alin.(4) Cod penal atenţionându-l că , dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, precum şi dacă va mai comite noi infracţiuni, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 399 C.proc.pen. , men?ine măsura controlului judiciar fa?ă de inculpatul C*** V***** pe o perioadă ce nu poate depă?i 60 de zile. Ia act că inculpatul a avut angajat avocat. În baza art.274 alin.(1) C.proc.pen. obligă pe inculpatul C*** V***** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.februarie 2018.
Hotarare 306/2018 din 13.02.2018