R** & R** S*
ReclamantR****** P****** S**
PârâtAdmite in parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta RCS&RDS SA împotriva pârâtei R****** P****** S**. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 340,08 lei reprezentând servicii prestate neachitate, la care se vor adăuga penalităţi in cuantum de 0,2% pe zi de intârziere, calculate la debitul principal, incepând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2017
Hotararecameraconsiliu3480/2017 din 14.12.2017Dispune citarea pârâtei la domiciliul rezultat în urma verificărilor efectuate.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Având în vedere că pârâta din prezenta cauză e persoană juridică, constată că acesteia nu i se aplică dispoziţiile privind citarea prin publicitate, motiv pentru care se vor efectua verificări prin Registrul Comerţului, urmând ca aceasta să fie citată la adresa rezultată ulterior.
Incheiere de sedinta din 13.10.2017Având în vedere că dovada de comunicare a citaţiei adresată pârâtei a fost returnată la dosarul cauzei cu menţiunea „destinatar necunoscut”, va dispune emiterea unei adrese reclamantei, ca sub sancţiunea suspendării, să comunice instanţei dacă este de acord cu citarea prin publicitate a pârâtei, respectiv cu desemnarea unui curator şi cu plata indemnizaţiei acestuia.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017