C******* D******
ReclamantS*** L****** S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de contestatorul C******* D****** în contradictoriu cu intimata SC Locativserv SRL Piatra Neamţ şi în consecinţă: Anulează decizia nr. 55/24.03.2017 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii actului de concediere. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data reintegrării efective. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, la Tribunalul Neamţ, secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2017.
Hotarare 1926/2017 din 26.09.2017S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 13.06.2017