P******** D* P* L**** J********** S****
ApelantN*** I*** M*****
Intimat InculpatI**** C********* D*****
Intimat InculpatO****** M***** C******
Intimat Parte civilăN*** I*** M*****
Intimat Parte responsabilă civilmenteAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 387/2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 13412/306/2016. Desfiinţează sentinţa penală atacată în ce priveşte latura penală şi cheltuielile judiciare avansate de stat. Procedând la o nouă judecată, în aceste limite: I.În temeiul art. 38 al. 1 C.pen. constată că infracţiunea de furt prevăzută de art. 233 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 2 C.pen. reţinută prin prezenta în sarcina inculpatului N. I. M. se află în concurs real cu infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. pentru care s-a luat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, prin sentinţa penală nr. 220/11.04.2016 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 11584/306/2015 definitivă la data de 6.05.2016 prin neapelare, cu infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen., care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 41/23.01.2017 pronunţată în dosarul nr. 8570/306/2016 al Judecătoriei Sibiu definitivă la data de 21.02.2017 prin neapelare şi cu infracţiunile de furt prevăzută de art. 228 alin.1 C.pen., furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1 C.pen –art.229 alin.1 lit. b) C.pen., furt prevăzută de art. 228 alin.1 C.pen., furt prevăzută de art. 228 alin.1 C.pen., pentru care s-a luat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 3 luni, prin sentinţa penală nr. 341/02.06.2016 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 1933/306/2016 definitivă la data de 28.06.2016. Constată că prin sentinţa penală nr. 73/1.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 13291/306/2016 al Judecătoriei Sibiu definitivă la data de 21.03.2017 prin neapelare, s-a prelungit măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 3 luni luată prin sentinţa penală nr. 341/02.06.2016 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în dosarul nr.1933/306/2016 definitivă la data de 28.06.2016 cu privire la inculpatul minor N. I. M. pe perioada maximă de 6 luni. În temeiul art. 129 alin. 1 C.pen. raportat la art. 114 alin. 1 C.pen., art. 120 alin. 1 şi 2 C.pen. ia faţă de inculpatul minor N. I. M. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de: -art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 2 C.pen. (infracţiunea dedusă judecăţii) -art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (sentinţa penală nr. 220/2016 a Judecătoriei Sibiu) -art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen. (sentinţa penală nr. 41/2017 a Judecătoriei Sibiu) -art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen. (sentinţa penală nr. 341/2016 a Judecătoriei Sibiu) -art. 228 alin. 1 C.pen. raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen. (sentinţa penală nr. 341/2016 a Judecătoriei Sibiu) -art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen. (sentinţa penală nr. 341/2016 a Judecătoriei Sibiu) -art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen. (sentinţa penală nr. 341/2016 a Judecătoriei Sibiu) Supravegherea minorului se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu. Constată că inculpatul minor este arestat în altă cauză. II.În temeiul art. 38 al. 1 C.pen. constată că infracţiunea de complicitate la furt prevăzută de art. 48 raportat la art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 2 C.pen. reţinută prin prezenta în sarcina inculpatului I. C. D. se află în concurs real cu infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen, cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. pentru care s-a luat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, prin sentinţa penală nr. 220/11.04.2016 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 11584/306/2015 definitivă la data de 6.05.2016 prin neapelare, cu infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen., care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 41/23.01.2017 pronunţată în dosarul nr. 8570/306/2016 al Judecătoriei Sibiu definitivă la data de 21.02.2017 prin neapelare şi cu infracţiunile de complicitate la infracţiunea de furt, prevăzută de art. 48 alin.1 C.pen. raportat la art. 228 alin.1 C.pen. şi complicitate la infracţiunea de furt prevăzută de art. 48 alin.1 C.pen. raportat la art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen.,pentru care s-a luat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 3 luni, prin sentinţa penală nr. 341/02.06.2016 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 1933/306/2016 definitivă la data de 28.06.2016. În temeiul art. 129 alin. 1 C.pen. raportat la art. 114 alin. 1 C.pen., art. 120 alin. 1 şi 2 C.pen. ia faţă de inculpatul minor I. C. D. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de: -art.48 raportat la art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 2 C.pen. (infracţiunea dedusă judecăţii) -art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (sentinţa penală nr. 220/2016 a Judecătoriei Sibiu) -art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 C.pen. (sentinţa penală nr. 41/2017 a Judecătoriei Sibiu) -art.48 alin.1 C.pen. raportat la art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (sentinţa penală nr. 341/2016 a Judecătoriei Sibiu) -art.48 alin.1 C.pen. raportat la art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., (sentinţa penală nr. 341/2016 a Judecătoriei Sibiu) Supravegherea minorului se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu. Constată că inculpatul minor este arestat în altă cauză. III.În baza art. 274 alin. 2, 3 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat în parte, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului suma de câte 145 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru cei doi inculpaţi, în cuantum de câte 360 lei pentru fiecare rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.10.2017.
Hotarare 833/2017 din 12.10.2017Stabilit termen de pronunţare la 12.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2017