G**** L*****
Intimat PARTE VĂTĂMATĂB****** D***** G******
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul B****** D***** G****** împotriva sentinţei penale nr. 4418/01.09.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 13426/325/2017. Desfiinţează sentinţa penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei comunei Tansa, sau a Primăriei comunei Ţibăneşti, jud. Iaşi. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 424 alin 2 şi 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen şi 241 C.pen alin 1 lit. c la data rămânerii definitive a hotărârii încetează de drept măsura arestului preventiv şi în baza art. 72 C.pen deduce în continuare arestul preventiv din 01.09.2017 la zi. În baza art. 241 alin., 2 C. pr. pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatul B****** D***** G******, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine în rest sentinţa apelată. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., dispune virarea sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2017.
Hotarare 1371/2017 din 22.11.2017Stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării la data de 22.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2017