L******* F* F*****
InculpatÎn baza art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul LINGURAR FLORIN, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, recidivist, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1351/20.04.2017 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 1125/A/14.09.2017 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsă pe care o adaugă, în baza art. 43 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 3829/14.12.2017 a Judecătoriei Baia Mare, în dosarul nr. 12607/182/2017. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 12.01.2017 la 20.04.2017 (în dosarul nr. 1221/182/2017 al Judecătoriei Baia Mare) şi de la 14.12.2017 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J. În baza art. 255 Cod procedură penală, dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri, depuse la poziţia nr. 29/2017 a Registrului de corpuri delicte al Judecătoriei Baia Mare: - telefon mobil marca Samsung GT-E 2200, de culoare albastră, seria IMEI 358414051630359, fără cartelă; - telefon mobil marca ZTE BLADE L2, de culoare albă, cu seria IMEI 866087028668291, cu cartela prepay având seria A06/1703082892288; - memory stick DT 101 G2, 16G, de culoare neagră; - căciulă de culoare neagră cu impresiuni în culorile albastru şi roşu, din material textil. În baza art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1 şi art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C.R. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale. În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum total de 520 lei, aferent procedurii de cameră preliminară şi judecăţii, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Şimon Alexandra. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.02.2018.
Hotarare 719/2018 din 23.02.2018PT. DELIBERĂRI 23.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2018