B** Ţ****** M****
IntimatF***** G*******
Apelant PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială procesuală a Secţiei a II-a civilă – de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin – completul C9 A LP (0) – litigii cu profesionişti. Declină competenţa de soluţionare a dosarului nr. 1344/273/2014*, având ca obiect apelul formulat de apelantul-debitor F***** G******* în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc Ţimonea Mihai şi intimata-creditoare NEXT CAPITAL SOLUTIONS LIMITED prin reprezentant S.C.”EOS KSI ROMÂNIA” S.R.L., împotriva Încheierii civile nr. 574/11.11.2014 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 1344/273/2014, în favoarea Secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin – completele civile. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între completele specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Suspendă din oficiu judecata cauzei şi înaintează dosarul la Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a Civilă, competentă să soluţioneze conflictul. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 116/2017 din 25.09.2017