Dosar 13450/325/2017 din 31.05.2017

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13450/325/2017
Data dosar:
31.05.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta V****** A**** în contradictoriu cu pârâta BRD- GROUP SOCIETE GENERALE SA din Bucureşti, sens în care: Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 din contractul de credit ipotecar nr. 199//-11 decembrie 2007-1833/11 decembrie 2007, asumat de părţi, privind comisionul de acordare credit, privind comisionul lunar de gestionare a creditului, de 0,1% pe lună, calculate la soldul creditului, începând cu prima scadenţă şi, în consecinţă, dispune restituirea către reclamantă a sumei datorate, reprezentând contravaloarea comisionului de gestionare a creditului, transformat în comision de administrare, achitat în temeiul clauzei abuzive, cuantumul urmând a fi determinat printr-o expertiză contabilă la momentul punerii în executare a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, începând cu data de 14 decembrie 2007 şi până la data de 30 martie 2017, scadenţarului la contractul de credit, sumă la care se vor adăuga dobânzile legale de la data încasării şi până la data restituirii efective. Obligă pe pârâtă să îi plătească reclamantei suma de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinta publică din 15 februarie 2018.

    Hotarare 1716/2018 din 15.02.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 13:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.02.2018, pentru când solutia va fi pusă la dispozitia părtilor, prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 14.12.2017 la ora 13:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 01 februarie 2018, ora 13, 00 pentru debtarea in fond a cauzei si pentru ca partile să formuleze eventuale note scrise.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2017
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2017, ora 13:00, pentru a se cita reclamanta cu mentiunea la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 02.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD