V***** C***** E****
ContestatorB******* S*
IntimatRespinge contestaţia la executare ca neîntemeiată. Ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2018.
Hotarare 7519/2018 din 21.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 21.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul contestatoarei, în vederea respectării dreptului la apărare al părţilor, punându-i în vedere contestatoarei prin apărător ca până la următorul termen de judecată care se va acorda în cauză să depună la dosarul cauzei înscrisurile cu privire la cererea de suspendarea a executării şi de desfiinţare a popririi menţionate în cadrul şedinţei, precum şi orice alte înscrisuri în dovedirea cererii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.11.2018, ora 12:00, Completul C 3-5, Sala 3, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă şi se vor depune relaţiile solicitate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Respinge excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executare silită, pe care o apreciază ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată odată cu fondul cauzei. Încuviinţează pentru ambele părţi în conformitate cu dispoziţiile art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ. proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pe care o apreciază ca fiind admisibilă şi utilă soluţionării cauzei. Încuviinţează pentru contestatoare proba cu relaţii la intimată pentru a comunica până la următorul termen de judecată care se va acorda în cauză înscrisuri cu privire la toate plăţile efectuate de către contestatoare în temeiul titlului executoriu, data declarării scadenţei anticipate a creditului şi a comunicării acestei date către contestatoare. Pune în vedere contestatoarei prin apărătorul prezent să depună până la următorul termen înscrisuri sau alte probe în legătură cu aceleaşi aspecte, în cazul în care deţine, iar în caz negativ să comunice un răspuns în acelaşi termen. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.09.2018, ora 12:00, Completul C 3-5, Sala 3, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă şi se vor depune relaţiile solicitate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Suspendă judecata cauzei, potrivit disp. art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cerere care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.03.2018.
Incheiere suspendare din 07.03.2018Emiterea unei adrese către BEJ Moromete Constantin Cosmin, pentru a comunica până la următorul termen de judecată care se va acorda în cauză dosarul de executare silită nr. 115/2017 privind pe Vâlvoi Carmen Elena, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare prevăzută de dispoziţiile art. 187 alin.1 lit. g din C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.03.2018, ora 12:00, Completul C 3-5, Sala 3, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă şi se vor depune relaţiile solicitate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.02.2018Respinge excepţia netimbrării contestaţiei la executare. Pune în vedere contestatoarei prin apărător să achite contravaloarea xerocopierii dosarului de executare, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 242 C.proc.civ. Emiterea unei adrese către BEJ Moromete Constantin Cosmin pentru a depune la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată care se va acorda în cauză copia certificată a dosarului de executare silită nr. 15/2017, după depunerea la dosarul cauzei a contravalorii xerocopierii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.02.2018, ora 12:00, Completul C 3-5, Sala 3, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 31.01.2018