G****** R******* S**
ReclamantN******* F*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, clădirea Hermes Business Campus, etaj 5, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul N. F., , domiciliat în satul , str. nr. , comuna , judeţul . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1540.87 lei, din care: 903.00 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii; 161,29 lei penalităţi de întârziere conform contractului şi 476,58 lei despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului înregistrat sub nr. de cod abonat 0425936242, încheiat cu Orange România, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 27.04.2016. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept, potrivit art. 1031 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată în data de 20.11.2017, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu137/2017 din 20.11.2017Dosarul a fost repartizat ciclic completului Cc4 conform Hotărârii Colegiului de conducere nr. 4/2017 şi a procesului-verbal de repartizare ciclică a dosarelor completului Cc3 – complet desfiinţat.
Amână pronunţarea în cauză la data de 20.11.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017