M********* P***** N**** P*** S* L********** S**
ReclamantT***** E****
PârâtÎndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1082/03.06.2020 pronunţată în dosar, în sensul că la al doilea paragraf se va menţiona ,, dosar nr. 13607/279/2017 ,, în loc de ,, 13607/279/2019,, aşa cum din eroare s-a menţionat Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţarea s-a făcut azi, 28.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.10.2020Admite cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1745/02.05.2019 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.13607/279/2017 formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ prin împuternicit SC LOCATIV SRL în contradictoriu cu pârâta T***** E****. Completează dispozitivul sentinţei civile nr. 1745/02.05.2019 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.13607/279/2019, în sensul că pe lângă cele dispuse în acesta, după paragraful şapte va fi menţionată următoarea dispoziţie: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 359,96 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu curator special şi citare prin publicitate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 03.06.2020.
Hotarare completaredispozitiv 1082/2020 din 03.06.2020Cauză suspendată de drept potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, coroborat cu Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din data de 17.03.2020.
amână judecarea cauzei la data de 18.03.2020 pentru lipsa de procedură cu pârâta
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă,prin curator. Respinge cererea având ca obiect plata sumei de 2750,69 lei reprezentând cheltuielile de întreţinere şi 267,18 lei reprezentând penalităţile de întârziere aferente perioadei martie 2013-decembrie 2014 deoarece a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Respinge cererea având ca obiect plata sumei de 2319,9 lei reprezentând chirie şi 2080,25 lei reprezentând penalităţile de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012-decembrie 2014 deoarece a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Respinge cererea având ca obiect plata sumei de 1704,21 lei reprezentând penalităţi percepute de Curtea de Conturi aferente perioadei ianuarie 2012-septembrie 2013 deoarece a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul MUNICIPIUL PIATRA NEAMŢ prin împuternicit SC LOCATIVSERV SRL în contradictoriu cu pârâta T***** E****, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1239,5 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere şi 252 lei penalităţi de întârziere restante aferente perioadei ianuarie 2015-martie 2015 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 225,5 lei reprezentând chirie şi 157,45 lei penalităţi de întârziere restante aferente perioadei ianuarie 2015-martie 2015 . Cu drept de apel la Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 2.05.2019.
Hotarare 1745/2019 din 02.05.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 02.05.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.04.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.04.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 17.04.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2019termen de judecată la 03.04.2019 pentru depunere relaţii
Incheiere de sedinta din 31.01.2019termen de judecată la data de 31.01.2019 - alte motive
Incheiere de sedinta din 15.11.2018termen de judecată la 15.11.2018 pentru legela citare a pârâtei
Incheiere de sedinta din 20.09.2018termen de judecată la data de 20.09.2018 lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 24.05.2018