D****** G******* A*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a CPP: Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, cu inculpatul D****** G******* A*****. În baza art. 48 al.1 C.p, rap.la art.16 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.480 al.4 CPP: Condamnă pe inculpatul D****** G******* A***** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 16 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.480 al.4 CPP: Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.480 al.4 CPP: Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare ?i interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară. În baza art. 65 al.1 Cod penal , interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 lit. a, b CP. În baza art.38 al.1 CP, rap. la art.39 al.1 lit.b CP: Contopeşte pedepsele menţionate anterior în pedeapsa cea mai grea , aceea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 4 luni închisoare, astfel încât inculpatul D****** G******* A*****, va executa în total pedeapsa de 2 ani închisoare ?i interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară. În baza art. 65 al.1 Cod pena , interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 lit. a, b CP. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani , stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul D****** G******* A***** trebuie, ca pe durata termenului de supraveghere, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Dolj; - să primească vizitele consilierului de probaţiune ce urmează a fi desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal obligă pe inculpatul D****** G******* A*****, ca pe durata termenului de supraveghere, să execute obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. penal impune inculpatului obligatia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primăriei Municipiului Craiova, sau în folosul unor instituţii din comunitate, stabilite de consilierul de probaţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 CPP: Obligă pe inculpatului D****** G******* A***** la plata sumei de 2100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.12.2017.
Hotarare 726/2017 din 14.12.2017