O**** A******** I*****
PetentD******* P****** L******************* I* C********** S* A***** S******
IntimatHOT. Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta OLARU ALEXANDRA –ADRIANA, în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA POLIŢIEI LOCALE TIMIŞOARA, cu sediul în Timişoara, str. Avram Imbroane, nr. 54, jud. Timiş, împotriva procesului-verbal seria AX nr. 332121 încheiat în data de 16.05.2017. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii de 870 lei aplicate pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 161 alin. 1 lit. a din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 cu avertisment, atrăgând aten?ia petentei ca pe viitor să respecte dispozi?iile legale în materie. Dispune restituirea amenzii achitate în cuantum de 435 lei. Menţine în rest procesul verbal atacat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Fără cheltuieli de judecată. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 29.11.2017. PREŞEDINTE,
Hotarare 12358/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2017. Conform dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod Procedură Civilă „pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2017Amana pronuntarea la 17.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2017