B**** G*******
InculpatO***** S***** C********
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu inculpatul B**** G*******, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, faptă prevăzută de art. 107 alin.1 lit. d din Legea 46/2008 obiect al cauzei penale nr. 2194/P/2017. În baza art. 107 alin.1 lit.d din Legea 46/2008 condamnă pe inculpatul B**** G******* la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier. În baza art. 91 Cod penal suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere. În baza art. 93 alin 1 lit. a-e Cod penal inculpatul trebuie sa respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, c) să comunice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informaţii şi documente necesare a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin 2 lit. b Cod penal se impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.271 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor avansate de stat în sumă de 460 lei din care 260 lei onorariu aparator din oficiu la urmarirea penală a. Negru Iulia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.10.2017.
Hotarare 247/2017 din 31.10.2017Ia act că pentru acest termen inculpatul B**** G******* nu este prezent. Având în vedere obligativitatea prezenţei inculpatului şi raportat la obiectul cauzei, dispune citarea acestuia şi a părţii civile. Amână judecata şi acordă termen la data de 31.10.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.09.2017.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Ia act că la fila 84 dosar urmărire penală se află declaraţia inculpatului B**** G******* în care acesta a precizat că locuieşte fără forme legale în comuna Uda, sat Rîjleţu Govora, judeţul Argeş Citează inculpatul la adresa indicată în declaraţia dată în faza de urmărire penală. Amână judecata şi acordă termen la data de 12.09.2017, partea civilă având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.06.2017
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Ia act că pentru acest termen este lipsă de procedură cu inculpatul B**** G*******, întrucât dovada de citare a fost restituită cu menţiunea „destinatarul nu mai locuieşte la adresă, nu se cunoaşte noua adresă”. Dispune efectuarea de verificări în evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu privire la domiciliul inculpatului B**** G*******. Citează inculpatul la adresa indicată în baza de date, pe portal şi prin afişare la sediul instanţei. Amână judecata şi acordă termen la data de 13.06.2017, partea civilă având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.04.2017.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017