S***** F*****
CondamnatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală, admite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată al doilea alineat, al treilea rând al minutei sentinţei penale nr. 1118 din 10.11.2017 a acestei instanţe, care va avea următorul conţinut ,, În baza art.100 Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea MEPI nr. 156/2017 emis în baza sentin?ei penale nr. 114/2017 a Judecătoriei Luduş, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză.’’ Restul dispoziţiilor rămân neschimbate. Se va face menţiune despre îndreptare la sfârşitul actelor corectate. Atacabil odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.11 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 15.11.2017